Ultimele postări

Care-i treaba cu Olimpiada Internațională de Lectură? (1)

By 9/17/2016 05:58:00 p.m. , , , ,

    În general, un olimpic se bucură de aprecierea celor din jur de îndată ce își dezvăluie meritul. Nu este cazul olimpicilor la Lectură/ Limba și Literatura Română, care, înainte de orice, trebuie să răspundă la eterna întrebare „Cum adică Olimpiadă Internațională de Română?!”.


    Am participat la fiecare ediție a acestei Olimpiade Internaționale (2014, 2015 și 2016), astfel că nu de puține ori m-am confruntat cu nedumerirea anumitor persoane care nu își explică specificul concursului. Ca ultimă strădanie scriu această serie de articole, în speranța că voi dezvălui tainele „straniului fenomen” celor mai puțin familiarizați cu el. Și, pentru că noi, „ăștia de la română”, tindem sa scriem mult și în termeni, pentru unii, vagi, renunț la exprimarea „de olimpiadă” și mă rezum la un stil simplu, concis. Pentru primul articol (din „trilogia” care se anunță) să discutăm, deci, câteva „date tehnice” legate de competiția în discuție.
    Olimpiada Internațională de Lectură (desfășurată până în prezent la Constanța, în primele zile din septembrie) reunește elevii care au obținut la etapa națională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură Română sau a Olimpiadei „Lectura ca Abilitate de Viață” Premiul I, II sau III. Aceștia compun lotul României, dar li se pot alătura colegi care au obținut un premiu la ediția anterioară a Olimpiadei și care la etapa națională au întrunit un anumit punctaj (chiar dacă nu au fost pe podium). Dincolo de elevi români, șocant!!, sunt și participanți din afara granițelor. Ne-am bucurat de prezența colegilor din țări precum: Republica Moldova, Turcia, Serbia, Cipru, Ucraina, care au avut posibilitatea de a opta pentru una dintre limbile de concurs: română, engleză sau franceză. Olimpiada se organizează pe două secțiuni, conținând o singură proba (scrisă), derulată pe parcursul a trei ore:

A. Secțiunea de antrenament –13-15 ani- se evaluează competențele de lectură și de sensibilizare culturală; 
B. Secțiunea de performanță-15-19 ani- se evaluează competențele de lectură, media și de comunicare.

    De aici derivă Nivelul 2 (clasele VII-VIII), Nivelul 3 (IX-X) și Nivelul 4 (XI-XII), gradul de dificultate fiind adaptat în funcție de vârstă. Structura subiectelor urmează modelul Olimpiadei de Lectură, fiind alcătuită din trei „provocări”. Subiectul I (30 p.) propune un text sau un fragment de text ficțional, de câteva pagini, cerințele vizând capacitatea  de comprehensiune. Există itemi de tip grilă, ordonare cronologică, cerințe de interpretare, dar și un eseu care mizează pe creativitatea participantului. Subiectul al II-lea (20 p.) conține un text nonficțional (instrucțiuni, facturi, articole, definiții, etc.), urmat de întrebări pe baza acestuia și de un eseu, de obicei, de tip argumentativ (dar poate lua forme diverse: interviu, discurs, scrisoare). Partea inedită constă în provocarea propusă la cel de-al treilea subiect (10 p.): textul multimodal. Cu alte cuvinte, o imagine (fie ea afiș publicitar, ambalaj, printscreen sau hartă), alături de întrebări și exerciții de interpretare a elementelor grafice. Pentru etapa internațională, comisia propune o temă (anul acesta, marea), dezvoltată deopotrivă în subiectele, dezbaterile și cursurile oferite. Iată câteva exemple de cerințe:






    Spre deosebire de Olimpiada de Limbă Română, accentul cade pe creativitate și intuiție, în defavoarea conceptelor de teorie literara, studiilor critice sau lecturilor suplimentare. De aici, poate, și conflictul dintre format și participanții calificați în urma obținerii unei distincții la Olimpiada „clasică”. În pofida oricărui impediment, bucuria lecturii (de unde și numele Olimpiadei) și pasiunea pentru ieșirea (sau, dimpotrivă, rătăcirea) în labirintul literaturii rămân constante.
   Olimpiada oferă participanților șansa de a lua parte la cursuri ținute de profesori universitari, oameni de excepție, modele, prin cariera și reușitele lor în sfera filologiei. De asemenea, excursiile și activitățile sunt nelipsite, devenind punte între concurenții care ajung, în final, prieteni. Prieteni uniți de iubirea de carte.
    Despre aceste prietenii, cât și despre munca din spatele unui premiu și satisfacția provocată de șansa participării la un asemenea eveniment, în următorul articol, curând. Vă las în compania câtorva link-uri care să vă răspundă la eventualele întrebări:

    

S-ar putea să îți placă și:

2 comentarii

  1. Salut! Urmeaza sa particip la faza internationala a acestei olimpiade (nivelul 2) si am o nelamurire. In ce consta dezbaterea? Doar voi asista sau voi fi implicata direct?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Daria!

      Îmi cer iertare, însă am văzut prea târziu comentariul tău. Sper că totul a decurs bine!

      Cu prietenie,
      Printre(G)Rânduri

      Ștergere