Ultimele postări
  Corectam zilele trecute câteva compuneri È™i, printre subiecte, se găsea È™i o cerință care te îndemna să îți imaginezi grădina ideală. Dintotdeauna mi-a plăcut să scotocesc internetul în căutare de idei de inspiraÈ›ie pentru casă sau grădină (grădina pe care...nu o am. ÃŽncă). AÈ™a am descoperit site-ul Biano.ro care mă face să plâng cu un ochi È™i să râd cu altul, vorba scriitorului. Biano.ro este un portal ce reuneÈ™te tot soiul de piese de mobilier, decoraÈ›iuni È™i accesorii, atât pentru casă, cât È™i pentru grădină. Și, ca lucrurile să fie mai interesante, m-am gândit să „proiectez” posibila grădina a unui personaj literar: mondena Mathilde, din cartea Annei Gavalda, „O viață mai bună”. (click pe poză pentru produse)



     Tonurile dominante ar fi, cu siguranță, cele deschise, pentru că Mathilde iubeÈ™te stilul elegant, care îmbină clasicul cu modernul. Am găsit o grămadă de piese pe alb È™i crem, care mi se par perfecte pentru o grădină luminoasă. Cu siguranță că, în grădină ei, Mathilde ar organiza tot soiul de petreceri relaxa(n)te, astfel că ar avea nevoie de un set încăpător de mobilier pentru exterior. Cel pe care l-am ales, are opt scaune È™i o masă suficient de încăpătoare pentru invitaÈ›ii ei. Și, cum va locui alături de un bucătar, un grătar este nelipsit, iar setul de picnic se potriveÈ™te perfect pentru momentele ei de reverie È™i de romantism. 





    Pentru o atmosferă intimă, câteva felinare solare, colorate, în contrast cu albul pieselor de mobilier, ar completa perfect peisajul. De asemenea, un balansoar fancy i-ar putea servi pentru serile lungi în care își povesteÈ™te episoadele romanÈ›ioase, la telefon, cu prietenele ei. Cum ar putea lipsi din grădina Mathildei o piscină? Sigur, încă nu e suficient de bogată pentru o piscină propriu-zisă (dacă ar fi păstrat valiza cu bani?), dar poate oricând să includă una gonflabilă, cu un preÈ› accesibil. La urma urmei, nu e chiar atât de pretenÈ›ioasă...Florile È™i micile decoraÈ›iuni de efect sunt un must pentru o fashionistă ca Mathilde; va găsi tot ce visează pe https://www.biano.ro/produse/gradina.



    Dragă Mathilde, noroc cu Biano.ro! Cu sau fără valiza cu bani, vei găsi aici la preÈ›uri accesibile toate obiectele de care ai nevoie pentru a-È›i decora casa È™i grădină, ca să ai unde È™i despre ce să le povesteÈ™ti prietenilor tăi. 



    Am învățat să citesc pe covorul bej, pufos, din sufragerie, în timp ce scrisul mi-l exersam la un birou de lemn, decorat în nuanÈ›e de albastru, sub atenta supraveghere a bunicii care nu ierta nicio greÈ™eală. Nu È™tiu dacă m-am prins de la început că viaÈ›a mea avea să fie o călătorie prin Litere, dar cu timpul fiecare pas mă purta într-acolo. ÃŽn clasa a treia, am nimerit, nu mai È™tiu cum, la un cenaclu literar pentru copii È™i adolescenÈ›i. Priveam cu o oarecare ciudă partea consistentă a cenaclului: tineri de 15-16 ani, care începuseră deja să publice, în timp ce eu mă pierdeam printre epitete metaforice È™i încercam să înÈ›eleg care e treaba cu poezia lui Nichita. ÃŽmi dau seama că cenaclul a fost ca o gură de apă care aproape că m-a înecat (nu eram pregătită pentru tot ce am primit atunci), pe când încercam să învăț să înot. Și am învățat. 
   Au urmat alte episoade-cheie, cum ar fi orele de română din gimnaziu È™i liceu, olimpiadele naÈ›ionale È™i internaÈ›ionale, Centrul de Excelență, voluntariatul în orfelinate din oraÈ™ul meu È™i cumva toate mi-au strigat că trebuie să merg la Facultatea de Litere. Era o continuare firească a drumului spre care îmi orientam deja toate eforturile, tot timpul, toată energia. Primesc adesea întrebări despre ce înseamnă să fii student la Litere È™i chiar dacă răspund ori de câte ori sunt întrebată, am simÈ›it nevoia să scriu o postare care să ajungă la cât mai mulÈ›i dintre cei care se visează pe băncile Amfiteatrului Odobescu, în care îmi petreceam timpul aproape zilnic. Am lansat, aÈ™adar, o sesiune de întrebări (pentru care vă mulÈ›umesc) È™i sper ca răspunsurile mele să vă ajute să aveÈ›i o imagine mai clară asupra vieÈ›ii de student la Litere. ÃŽn partea a doua a articolului, pe care o voi publica în curând, voi prezenta È™i alte aspecte legate de viaÈ›a studenÈ›ească.


1. Cum ajungi student la Litere?
     La Română-Limbă străină, în ultimii ani admiterea a fost pe bază de dosar, în timp ce la CRP (Comunicare È™i RelaÈ›ii Publice) se obiÈ™nuia să se susÈ›ină un examen. Pentru a afla informaÈ›ii actualizate, vă îndemn să consultaÈ›i site-ul facultății (pentru Facultatea de Litere a Universității din BucureÈ™ti, pe care am absolvit-o, site-ul este litere.ro). Eu am intrat pe loc de olimpic, aÈ™a că am „ars” cumva aceste etape. AceeaÈ™i recomandare pentru întrebările privind cazarea È™i bursele.

2. Ce cursuri urmezi la Litere?
    Din nou, depinde de specializare. Eu am urmat în paralel două specializări. La specializarea Limbă È™i literatură română-Limbă È™i literatură franceză, aveam cursuri de literatură (română È™i franceză), de limbă (în funcÈ›ie de semestru, am studiat lexicologie, morfologie, sintaxă, pragmatică etc.), teoria literaturii, etnologie, traduceri. Limba străină diferă în funcÈ›ie de opÈ›iune; când m-am înscris, îmi amintesc că erau disponibile: engleza, germana, portugheza, rusa, spaniola, franceza, latina. La Comunicare È™i RelaÈ›ii Publice grila de „materii” este diferită; aveam cursuri de relaÈ›ii publice, de comunicare, de antropologie, opÈ›ionale de social media sau relaÈ›ii publice în sfera politică. Pentru a vedea toate cursurile, cel mai simplu este să accesezi litere.ro È™i să cauÈ›i planurile de È™colarizare.

3. Ce cursuri ai repeta?
    Mi-ar plăcea să retrăiesc experienÈ›a cursurilor de limbă (îndeosebi lingvistică generală, morfologie È™i sintaxă) È™i de Teoria literaturii. De la CRP, mi-ar plăcea să repet cursurile de Antropologie culturală, Teorii ale comunicării È™i Comunicare mediatică. DeÈ™i nu credeam că voi ajunge să spun asta, îmi lipsesc È™i orele de seminar de la limba B (franceză).

4. Sunt multe cărți de citit? Trebuie să citești tot?
    Când urmezi o dublă specializare (sau triplă, în cazul meu), te angajezi într-o luptă care necesită efort constant. Bibliografiile sunt stufoase, îndeosebi la cursurile de literatură È™i, adesea, sunt dublate de cele de seminar. Am încercat pe parcursul celor trei ani să acopăr integral bibliografiile, dar nu am reuÈ™it de fiecare dată. Am acordat de multe ori mai multă atenÈ›ie bibliografiei de seminar, pentru că citeam săptămână de săptămână, fiind activă la discuÈ›ii, iar din bibliografia de curs selectam ce consideram pentru a „umple” golurile, acolo unde simÈ›eam că nu am acumulat suficientă informaÈ›ie. La CRP lucrurile au fost mai relaxate, bibliografiile mult mai scurte, astfel că le puteam parcurge integral.

5. Cum arată sesiunea la Litere?
    Eternele sesiuni...Câte emoÈ›ii aveam în acele perioade! Dacă la CRP lucrurile erau mai aÈ™ezate, având aproximativ 6 examene pe semestru, la Română-Franceză simÈ›eam că orele au intensitatea unei... secunde. Mă simÈ›eam adesea copleÈ™ită È™i mereu îmi era teamă să nu ratez ceva. Se adunau cam 12 examene, planificate uneori nefericit, pentru că au existat perioade în care aveam 3-4 zile la rând examen. Urmând în paralel cele două secÈ›ii, mi s-a întâmplat să am È™i 3 examene în aceeaÈ™i zi. Preferatele mele erau examenele orale, pentru că îmi plăcea să intru printre primii È™i să mă eliberez de tot stresul acumulat. La urma urmei, nicio sesiune nu este un capăt de lume; presiunea pe care o simÈ›eam era nutrită de dorinÈ›a de a obÈ›ine notă maximă (o dorință pe care o socotesc acum banală È™i naivă, dar care pe atunci era importantă È™i mă motiva). Secretele unei sesiuni reuÈ™ite sunt frecvenÈ›a la cursuri, notiÈ›ele È™i parcurgerea bibliografiei, dar nu în maniera „tocitului”, ci problematizând în permanență.

6. Care a fost cea mai mare împlinire în timpul facultății? Dar cea mai mare dezamăgire?
    Anii de facultate au fost o perioadă dificilă pentru mine din punct de vedere emoÈ›ional: obiÈ™nuită să fiu în preajma alor mei, m-am trezit într-un oraÈ™ aproape de cel natal, dar pe care îl cunoÈ™team prea puÈ›in, în care pierdusem contactul cu mulÈ›i dintre prietenii din liceu, iar lipsa timpului agrava totul. Am avut perioade în care împlinirile s-au È›inut lanÈ› È™i perioade în care È™irul de dezamăgiri (față de mine, în primul rând) părea infinit. TotuÈ™i, cea mai mare împlinire cred că a fost bursa Erasmus, care mi-a oferit È™ansa de a studia timp de un semestru în FranÈ›a, o perioadă definitorie pentru parcursul meu ulterior. ÃŽn privinÈ›a dezamăgirilor, cea mai mare cred că a fost cea legată de oameni, de cercul de oameni pe care mi-l imaginasem altfel, plin de studenÈ›i pasionaÈ›i, cu idealuri înalte, motivaÈ›i. Existau, desigur, astfel de persoane, dar într-o proporÈ›ie mai mică decât speram.

7. Cum ți s-a părut modalitatea de abordare a literaturii române pe parcursul celor trei ani?
    Am avut profesori diferiÈ›i în fiecare semestru, astfel că modalitatea de abordare a cunoscut variabile. Mai mult decât cursurile propriu-zise, îmi plăceau orele de seminar, pentru că aveam È™ansa de a dezbate, de a comenta pe baza textelor din bibliografie. Cursurile mele preferate de literatură au fost Literatură veche (deÈ™i mulÈ›i dintre colegii mei nu au apreciat cursul) È™i Literatură interbelică: primul pentru că îmi dădea impresia unei poveÈ™ti continue, al doilea pentru abordarea nonconformistă, modernă, pentru interdisciplinaritate.

8. Gramatica studiată în facultate este diferită de cea din gimnaziu/liceu?
    ÃŽn facultate studiezi gramatica actuală, „modernă”, a limbii române, pe când în È™coală se predau concepte È™i aspecte care È›in de gramatica tradiÈ›ională. Există, da, diferenÈ›e, dar dacă stăpâneÈ™ti gramatica tradiÈ›ională, îți va fi uÈ™or să înÈ›elegi modificările. Este, oricum, un lucru bun, pentru că programele È™colare încep să includă aspecte din gramatica nouă (mult mai clară È™i mai bine structurată, după părerea mea).

9. Care a fost profesorul din facultate care te-a marcat cel mai mult?
    Ar fi nedrept din partea mea să fac o clasificare, pentru că fiecare profesor, chiar dacă am rezonat sau nu cu ideile sale, m-a marcat într-un fel sau altul. Am, desigur, profesori dragi; cu mulÈ›i dintre aceÈ™tia È›in legătura (chiar È™i pe reÈ›elele sociale) È™i îi am ca reper pentru cariera mea.

10. Ce trebuie să știi când vii la Litere? Contează ce/cât ai citit până atunci?
    Trebuie să È™tii, în primul rând, să fii deschis. Facultatea de Litere este un loc în care trăieÈ™ti, respiri, simÈ›i idei. Sigur, poÈ›i fi sau nu de acord cu ele, dar este esenÈ›ial să îți È™lefuieÈ™ti creativitatea, spiritul critic È™i, evident, cultura (literară È™i nu numai). Orice experiență anterioară este un avantaj; cu cât bagajul cultural, teoretic È™.a.m.d. cu care vii este mai bogat, cu atât călătoria va curge mai uÈ™or. Dar mai presus de ea, trebuie să ai o minte deschisă, liberă, să fii curios È™i să îți placă să citeÈ™ti într-o manieră aplicată, adică punându-È›i întrebări È™i lăsându-te modelat de lecturi.

11. Care sunt oportunitățile după angajare? În timpul facultății poți lucra?
    Voi începe cu a doua întrebare. Orarul este destul de aglomerat, iar prezenÈ›a este obligatorie (măcar în proporÈ›ie de 50% la curs; la seminar, se cer, de obicei, mai multe prezenÈ›e, dublate de activitatea la oră). Prin urmare, este destul de dificil să lucrezi (cel puÈ›in full-time), dar dacă eÈ™ti o persoană organizată È™i găseÈ™ti un job part-time, cu program flexibil, ai È™ansa de a te descurca. Nu cred că poÈ›i face, însă, performanță dacă nu eÈ™ti activ È™i implicat în tot acest proces academic; de aceea, eu am evitat să mă angajez în aceÈ™ti ani, dar tocmai în anul al III-lea, am început să lucrez ca profesor într-o fundaÈ›ie (un paradox, dar programul flexibil mi-a îngăduit acest lucru). 
    Evit să ofer un răspuns primei întrebări. Este o întrebare care mă irită, pentru că cei mai mulÈ›i tineri nu înÈ›eleg un aspect destul de simplu. Nu facultatea pe care o urmezi este „responsabilă” să îți asigure un job. Singurul responsabil eÈ™ti chiar tu. Talentul, competenÈ›ele, abilitățile, implicarea ta în diverse proiecte, valorile în care crezi, principiile pe care le ai È™i, desigur, buna pregătire te ajută să găseÈ™ti un loc de muncă. Lista de posibilități este lungă (poÈ›i lucra în învățământ, în presă, în mediul ONG, în multinaÈ›ionale, în sfera comunicării, a traducerilor etc. etc.), dar relativă: nimeni nu îți poate asigura că vei obÈ›ine un job, pentru că totul depinde de felul în care profiÈ›i de această perioadă È™i de dezvoltarea ta. Există „un loc sub soare” pentru toÈ›i, iar dacă eÈ™ti dedicat È™i bine pregătit, lucrurile vor veni de la sine.

Sursă foto: Litere.ro

    Cine-ar crede că între un puÈ™ti È™i o vulpe s-ar putea închega una dintre cele mai frumoase prietenii din literatura mondială?
    Ceea ce reuÈ™eÈ™te Sara Pennypacker în „Pax” (roman apărut în română la Editura Arthur, bestseller New York Times) este îl transpună pe cititor într-o poveste emoÈ›ionantă, din care să simtă că face parte cu toată fiinÈ›a, lasându-i la final ceva lacrimi, o ecuaÈ›ie stranie („Doi nu înseamnă neapărat doi”) È™i o lecÈ›ie despre o prietenie atipică, dar în care inevitabil se va regăsi.
    Peter este un copil aparent obiÈ™nuit: îi place să joace baseball, nu se înÈ›elege grozav cu tatăl său, are o încăpățânare specifică vârstei È™i se luptă cu tot soiul de amintiri È™i de emoÈ›ii pricinuite de pierderea mamei sale. Găsirea lui Pax, un pui de vulpe rămas È™i el orfan, schimbă coordonatele existenÈ›ei banale a lui Peter. Odată ce tatăl său pleacă la război, Peter se vede nevoit să se despartă de Pax. La o margine de drum, cei doi își iau la revedere obligaÈ›i de decizia nechibzuită È™i egoistă a adultului. Pax rămâne în compania unui soldățel de jucărie, iar Peter, în compania dorului È™i a regretului de a-l fi părăsit pe vulpoiul său. Fără să se gândească prea mult, hotărăște să fugă din casa bunicului È™i să îl regăsească pe Pax, dar aventurile abia acum încep. Un picior rupt îi va da toate planurile peste cap, dar îl va învăța lecÈ›ia răbdării, pe care i-o va preda excentrica Vola. ÃŽn paralel, în pădure, viaÈ›a lui Pax devine o luptă de redefinire, de descoperire a rădăcinilor: Zbârlita È™i fratele său, două vulpiÈ›e obiÈ™nuite cu sălbăticia, îl vor însoÈ›i pe Pax pe parcursul drumului său iniÈ›iatic.


    Grozav de greu. Cele mai simple adevăruri sunt greu de înÈ›eles atunci când este vorba despre tine însuÈ›i. Fiindcă dacă nu vrei să È™tii adevărul, vei face tot ce-È›i stă în putință ca să-l ascunzi. pag. 176

    Le-am recomandat „Pax” elevilor mei. Cei mai mulÈ›i au găsit-o încântătoare, dar tristă. AlÈ›ii, au acuzat-o pe Pennypacker de un spirit al previzibilului care bântuie cartea. Mi-am dorit ca elevii mei să o citească pentru că am văzut în povestea vulpoiului o minunată ilustrare a maturizării, a devenirii. „Pax” este o lectură uÈ™oară ca stil, dar greoaie din punctul de vedere al digerării lecÈ›iilor pe care vrea a le transmite. Curajul, evoluÈ›ia, hotărârea È™i, evident, prietenia (cu tot ce implică ea: încredere, loialitate È™.a.m.d.) sunt valori pe care personajele Sarei Pennypacker le întruchipează. 
    Capitolele se succed după o logică simplă, dar isteÈ› aleasă: un capitol prezintă aventurile lui Peter, celălalt, în paralel, aventurile vulpoiului rătăcit. Punctul de tangență este dorul. „Pax” este o carte despre căutare. Sigur, căutarea vulpoiului este evidentă, dar dincolo de aceasta, atât Peter, cât È™i Pax se află în căutarea propriilor firi, fiinÈ›e. Ambii pășesc pe un drum al maturizării, din care ies mai înÈ›elepÈ›i È™i curajoÈ™i, chiar dacă pierd o parte despre care niciunul nu È™i-ar fi imaginat că se va destrăma. 
    Față de multe dintre cărÈ›ile pentru copii È™i tineri cu teme asemănătoare, „Pax” are o profunzime È™i o sensibilitate de nebănuit. Un soi de basm modern, transpus pe fundalul războiului (interior È™i exterior), romanul Sarei Pennypacker este o excelentă lectură în care dorul, iubirea È™i spiritul de sacrificiu se împletesc înduioșător.





    Să mă anunÈ›e cineva dacă se organizează vreun concurs pentru cel mai împrăștiat deÈ›inător de blog, căci m-aÈ™ califica fără îndoială È™i aÈ™ avea È™anse mari să câștig. Gândul ăsta de a scrie, impresia (falsă?) că aÈ™ avea ceva relevant de spus pentru X persoană de pe internet m-au făcut să îmi deschid un blog undeva pe la 12 ani. Nu vreau să îmi aduc aminte despre ce postam (mă visam, oricum, un Sofocle mai mic), dar esenÈ›ial este că legătura mea cu tot ceea ce înseamnă blogging se întinde pe o perioadă de timp mai mare decât orice alt hobby pe care l-am îmbrățiÈ™at în ultimii ani. 
    Am început să scriu Printre(G)Rânduri în liceu; mă visam editor, profesor È™i aveam un milion de gânduri amestecate cu privire la blog, dar de fiecare dată acelaÈ™i „pumn” în stomac, aceleaÈ™i bătăi nebune de inimă când urma să public un articol, de parcă tot ce aveam să devin depindea de ceea ce scriam. ÃŽn fine, între timp m-am debarasat de asemenea gânduri, am învățat să scriu în funcÈ›ie de publicul targetat, de nevoile È™i de interesele lui, dar mai presus de orice, am scris în maniera în care mi-ar fi plăcut să citesc un asemenea blog.

Sursă foto: https://larapaulussen.tumblr.com/ (Lara Paulussen)
    Și când lucrurile mergeau mai bine ca nicicând, când colaborările È™i „faima” digitală curgeau      depășindu-mi aÈ™teptările, a intervenit el. 
    Orgolios ca întotdeauna, veÈ™nic grăbit, deloc înÈ›elegător, mi-a răpit plăcerea de a scrie. Mi-a spus, evident, că nu o să mă aÈ™tepte, că nu îmi îngăduie să continui articolele È™i că e nevoie de o pauză de la tot ce È›ine de blog. Și-aÈ™a el, timpul, m-a desprins o bună bucată de vreme de articolele mele È™i de entuziasmul de odinioară care alimenta fiecare postare.
    Ceva bun a făcut È™i timpul ăsta. M-a ajutat să devin. Visul sub cupola căruia am început Printre(G)Rânduri s-a împlinit: am avut È™ansa de a fi editor, am devenit profesor de limba română È™i îmi continui studiile în cadrul unui program de masterat despre editarea de carte. Din tot peisajul ăsta al împlinirii, lipsea ceva. Mhm. Ipostaza de blogger.
      AÈ™a că m-am întors, cu acelaÈ™i entuziasm caracteristic, (poate) cu ceva mai multă inspiraÈ›ie È™i (cu siguranță) cu mai multă experiență È™i deschidere. DeÈ™i gândul schimbării se întrevederea iar, Printre(G)Rânduri merge mai departe È™i e onest, cred, să meargă sub aceeaÈ™i formă sub care a È™i început. 
  ObiÈ™nuiam să îmi încep compunerile È™colăreÈ™ti despre toamnă cu o descriere pompoasă a „peisajului autumnal”, nuanÈ›at în galben, ruginiu È™i arămiu, cu toate că nu am fost niciodată o împătimită a frigului (autumnal È™i el, desigur, căci ăsta era cuvântul-cheie). Am preferat dintotdeauna să privesc toamna de dincolo de fereastră, din camera unde mă bucuram de o carte bună È™i de o ciocolată caldă, în timp ce mă ascundeam în pătura pufoasă.
  Lucrurile nu s-au schimbat; e drept, mă ocup încă de compuneri (dar norocul este că elevii mei sunt mai inventivi de-atât) È™i, deÈ™i iubesc toamna, prefer să mă bucur de ea din casă, unde am grijă să îmi pregătesc întotdeauna un loc cozy. InspiraÈ›ia rodeÈ™te si ea. Nu sunt vreun mare designer, dar am ajutoare de nădejde: Pinterest, Instagram È™i, pentru a pune planul în aplicare, FAVI.ro. Atât site-ul, cât È™i pagina lor de Instagram e un bun punct de pornire pentru orice redecorare.
   ReÈ›eta de anul acesta cuprinde ingredientele esenÈ›iale: confort, căldură È™i relaxare pentru acele puÈ›ine zile libere de toamnă de care mă mai bucur. Odată cu toamna, în casa mea răsar lumânările parfumate: măr, scorÈ›iÈ™oară, vanilie, arome pe care le asociez cu frigul. Sub tot felul de forme, cu arome dintre cele mai „tomnatice”, lumânările parfumate se îngrămădesc pe FAVI. Favorita mea, ca în fiecare an, rămâne cea de sezon, de la Yankee Candle.

  Sigur că nu pot lipsi păturile pufoase È™i pernele decorative; dacă am reuÈ™it să mă opresc asupra unei singure pături, la capitolul perne m-am rătăcit (o nouă pasiune se iveÈ™te?). Fie că optaÈ›i pentru un model clasic, mai elegant, fie că vreÈ›i perne simpatice, precum cea de mai jos, un lucru e cert: nimic nu e suficient de cozy fără un maldăr de perne.





  Pentru dimineÈ›ile răcoroase, în care vreau să mai amân puÈ›in confruntarea cu toamna, m-am gândit să îmi cumpăr o tavă pentru micul dejun. O vedeam mereu prin filme, pe când eram copil, È™i îmi doream una, dar mâncatul în pat nu era un obicei prea agreat de familia mea (nici măcar cu o tavă specială, deh!). Am ales un model potrivit pentru un cititor:

  
    ÃŽn timp ce căutam idei de decoraÈ›iuni, am dat peste secÈ›iunea dedicată fotoliilor È™i balansoarelor. Dacă data trecută am investit într-un fotoliu colorat È™i pufos, de această dată am ales un balansoar (în tonul melancolic al anotimpului, nu?). Deja visez la serile reci de octombrie, în care să mă odihnesc, după o zi plină, în balansoar, alături de Hesse sau Tolstoi È™i de o cană generoasă de ciocolată caldă cu bezele.
    

    Pentru colÈ›ul meu cozy, m-am gândit că nu ar strica să adaug È™i un tablou. Nu de familie. Nici vreun portret al pisicii. Un tablou modern, de toamnă, în ton cu timpurile. Multe modele mi-au atras atenÈ›ia, dar cel de mai jos m-a cucerit (oare de ce?):
    „I-auzi cum mai plouă,/ Ce melancolie!”, vorba lui Bacovia. Un suport pentru umbrele nu strică nimănui în astfel de vremuri È™i, dacă e È™i în formă de pisică, cu atât mai bine: tabloul e complet.


  Gata! Am pregătit totul pentru ca toamna să se instaleze; rămâne doar să strângem lecturi bune (revin curând cu recomandări tomnatice), în compania cărora să ne bucurăm de ea, cuibăriÈ›i în colÈ›ul cozy decorat cu ajutorul FAVI.ro.
  Dacă aÈ™ fi trăit alte vremuri, vremuri dintre-acelea care m-ar fi obligat să fiu nomadă, cu siguranță că...n-aÈ™ fi fost. Mi-aÈ™ fi găsit pe undeva un adăpost retras È™i m-aÈ™ fi agățat cu disperare de el. Nu È™tiu ce zodii sau planete mă guvernează (È™i nici nu cred în ele), dar schimbările „de domiciliu” nu fac obiectul hobby-urilor mele. Una peste alta, pe scurt, ne-am mutat. Eu È™i câteva multe teancuri de cărÈ›i, care nu au părut nici ele prea încântate de diferenÈ›a de peisaj.
  Astfel că după ce mi-am înghesuit viaÈ›a într-un apartament nou, a rămas problema buletinului cărÈ›ilor mele. Sigur, cele mai multe au rămas acasă (despre noua casă nu-mi vine încă a vorbi în aceÈ™ti termeni), dar o bună parte m-au însoÈ›it È™i au umplut armonios rafturile. Și totuÈ™i camerelor le lipseÈ™te ceea ce mi-am dorit cel mai mult...lucrul pe care îl proiectam mai înainte de a-mi imagina orice alt colÈ› al casei...È™i singurul lucru sau loc pe care n-am reuÈ™it (încă) să îl organizez. ColÈ›ul de citit, bineînÈ›eles.
  Site-urile de mobilă È™i decoraÈ›iuni îmi domină lista de History de câteva luni, iar dintre ele cel pe care intru cu insistență este portalul FAVI.ro, un site prietenos care reuneÈ™te întruchipările tuturor ideilor mele decorative. Nu că aÈ™ fi vreun designer de interior, dar imaginaÈ›ia este singura pe care mă pot baza întotdeauna, cu atât mai mult cu cât e vorba despre colÈ›ul în care petrec cel mai mult timp (È™i care îmi e cel mai apropiat afectiv). 
  Cu speranÈ›a că MoÈ™ Crăciun sau vreunul dintre spiriduÈ™ii lui acordă câteva clipe articolului meu (un soi de wishlist modest), împărtășesc cu voi câteva idei È™i articole interesante pe care vreau să le achiziÈ›ionez (sau primesc *cough, cough*). Nu de alta, dar cărÈ›ile mele vor să iasă în „lume”.
  Pentru că vederea nu îmi este cel mai bun aliat, nu-mi pot imagina colÈ›ul de citit fără un lampadar, iar modelul de mai jos, cu „imprimeul” floral È™i aspectul minimalist (dar cu un aer uÈ™or vintage) s-ar încadra perfect în peisajul sufrageriei mele.  


https://favi.ro/produse/p/lampadar-violin-1xe27-40w-230v-trandafir?v=264306


Odată rezolvată problema iluminării, trecem la cea a situării. Un fotoliu simplu, pufos și comod, într-o culoare caldă care să contrabalanseze cu griul și movul din cameră ar fi punctul central al colțului de lectură. L-am găsit și pe el pe FAVI, printre tot felul de modele (de la modern la vintage, de la culori blânde la nuanțe țipătoare sau texturi și modele îndrăznețe în funcție de exigențele și de specificul camerei):
https://divahome.ro/fotolii/2730-fotoliu-nordic-1-tapi%C8%9Berie-cablo-12.html?utm_source=favi&utm_medium=cpc&utm_campaign=favi-fotolii&utm_term=a15c9b1d-42a1-4059-8672-eb7f0db3e4d9

 Un alt articol care nu se găsea neapărat în tabloul meu, dar care mi-a atras atenÈ›ia în timp ce cotrobăiam pe site este această măsuță (raft?noptieră?), oricum, simpatică È™i numai bună de È›inut o ciocolată caldă sau cărÈ›ile aflate în curs de citire:


  SecÈ›iunea de decoraÈ›iuni rămâne, totuÈ™i, preferata mea. Cu toate că este greu să faci o ierarhie a paginilor de pe FAVI, pentru că toate sunt la fel de primitoare È™i de ingenioase prin multitudinea de variante din care poÈ›i alege, decoraÈ›iunile se situează în topul preferinÈ›elor mele. Tablouri, flori, tot soiul de postere, vaze sau lumânări care să transforme spaÈ›iul într-unul mai prietenos È™i deschis. Nu am reuÈ™it să mă decid asupra unui singur articol, dar am pus deja ochii pe câteva flori artificiale, vaze È™i mici decoraÈ›iuni pe care le voi cumpăra cu prima ocazie. 
  Fotoliu pufos+lampă generoasă+măsuță de adăpostit reviste È™i cafele aburinde+câteva decoraÈ›iuni de interior=reÈ›eta sigură pentru un colÈ› de lectură fericit, care să ne inspire È™i să ne îndemne să ne petrecem cât mai mult timp citind. AÈ™adar, fie că aveÈ›i de gând să vă (re)organizaÈ›i un spaÈ›iu de citit, fie că sunteÈ›i în căutare de câteva decoraÈ›iuni È™i/sau piese de mobilier care să vă completeze casa, FAVI vă este un prieten de nădejde, aducându-vă în mijlocul unor multitudini de idei È™i de articole croite pentru orice gusturi È™i exigenÈ›e în materie de design interior.  Promit să revin cu poze după ce colÈ›ul meu de citit va prinde contur. Până una-alta, nu încetez să mă inspir de pe FAVI È™i vă îndemn să procedaÈ›i la fel.


    Mă trezesc în unele zile cu un gând care se lipeÈ™te fantomatic de mine: nu am chef să citesc azi. Și nu am. O È™tiu încă din momentul în care prima literă a sintagmei se configurează. E un soi de autosugestie (negativă, recunosc), dar ziua pornită cu un asemenea gând se sfârÈ™eÈ™te tot cu el. 
    Nu am chef de zilele sâcâitoare, nu am chef de aglomeraÈ›ia din metrou, îmi e peste mână să vorbesc cu X sau să merg spre Y...sau nu am chef să citesc; oscilez între o amorÈ›eală È™i o simplă, banală, dar greu de recunoscut...lene. Nu mi-am propus niciodată să lupt cu mine în astfel de zile, nici să-mi fac un obicei din a le renega, pentru că lectura, pentru mine, e o stare. Un fel de casetă a cărei bandă, când sare, se întrerupe pentru o vreme È™i nu pot decât să mă chinui să o conving să funcÈ›ioneze sau să aÈ™tept resemnată să își revină. Povestea e senină până în momentul în care cotidianul te constrânge È™i, în cazul meu, lectura, ca parte integrantă a activității tale, trebuie să se continue. Și atunci te întrebi inevitabil cum să îți (re)trezeÈ™ti apetitul È™i cauÈ›i, încerci, vrei...nicio idee. Prin urmare, articolul de astăzi este pentru cei care încă mai caută arme împotriva aÈ™a-numitului reading slump din partea unui cititor pasionat, dar cuprins în unele perioade de „lene intelectuală” È™i „mâncat” de teancurile de cărÈ›i care parcă nu se lasă citite.


Sursă imagine:Pinterest

    O vacanță de vară (e drept, acum destul de multă vreme) mi-am petrecut-o încercând să mă conving să citesc. SimÈ›eam o poftă neobiÈ™nuită de a citi, dar după câteva rânduri, pagini, firul se destrăma. Mă blocam. SimÈ›eam nevoia unei motivaÈ›ii venite din afara mea. Nicidecum intenÈ›ionat, am descoperit pe atunci câteva canale de booktube È™i alte câteva bloguri de carte pe care am început să le „răsfoiesc”. Nu au fost suficient de pregnante încât să mă convingă să le urmăresc, dar au fost punctul acela din afară care a fixat, a refixat, pofta mea de lectură. Am urmărit ore întregi filmuleÈ›e după filmuleÈ›e, alternând din când în când cu câteva articole de blog È™i, cu fiecare opinie, recomandare, cu fiecare carte pe care o vedeam în mâinile altcuiva, strălucind sub licăririle privirii celui care vorbea È™i care prezenta atât de mândru noua sa „prietenie” livrescă, simÈ›eam cum pofta de a citi pulsa. 
    ÃŽntr-o altă vară, nu atât de îndepărtată, m-am supărat pe cărÈ›ile mele. Le condamnam că nu sunt suficient de... pentru a le citi; nu-mi mai trezeau interesul, erau anoste È™i odată cu ele asemenea eram È™i eu. Drept urmare, m-am afundat într-un reading slump care, pe cât de relaxant a părut la început, după un an de citit mai degrabă sub presiune decât din proprie iniÈ›iativă, pe atât de dificil s-a dovedit a fi de abandonat. Dar evadarea a avut loc! Librăriile din oraÈ™ul meu (mai cu seamă una, cea mai dragă mie – este vorba despre o librărie Humanitas) m-au ajutat să mă ridic din prăpastie. Vizitele în librării acÈ›ionează ca un medicament. Se instalează în tine o plăcere involuntară de a merge acolo, un bine fără de care de la un punct încolo nu poÈ›i funcÈ›iona. Simpla privire a rafturilor pline, mirosul de hârtie nouă, drăgălășenia semnelor de carte strecurate printre cărÈ›i, ochii celor care caută È™i ei o scăpare (de ei, de lume...) te încântă, te prind în jocul lor È™i-È›i amintesc de motivele pentru care ai ales să fii cititor. Și pentru care merită să rămâi.
     Dar mai presus de bloguri, filmuleÈ›e, librării, ceea ce te inspiră cel mai puternic să citeÈ™ti sunt oamenii. Printre forÈ›ele care se strecoară în noi, găsim È™i această putere salvatoare care, deÈ™i nu funcÈ›ionează aproape niciodată asupra sinelui, funcÈ›ionează asupra altora. Ia-È›i geanta, biletul de autobuz È™i, după un search pe Facebook sau Google, mergi la evenimentele de carte din oraÈ™ul tău. Lasă acasă timiditatea (nu e loc pentru ea între cititori) È™i participă la cercurile de lectură din apropiere. VorbeÈ™te despre cărÈ›i sau, dacă orice urmă de curaj te-a abandonat pe drum, ascultă-i, priveÈ™te-i, simte cum simt lectura. Sau, dacă eÈ™ti un È™oarece de bibliotecă ceva mai modern, virtual, fă-È›i „abonament” la grupurile de Facebook sau pe       site-urile  dedicate împătimiÈ›ilor de lectură (GoodReads poate fi un aliat bun, mai ales datorită target-ului pe care È›i-l impui È™i care te poate ambiÈ›iona) È™i urmăreÈ™te-le din umbră discuÈ›iile sau fii parte din ele. Iar dacă ai în jurul tău prieteni cititori, invită-i la o cafea È™i la o conversaÈ›ie cu È™i despre cărÈ›i.
     ...È™i, totuÈ™i, dacă nu există nicio constrângere care să te îndemne să cauÈ›i cu disperare un motiv, un mod, o soluÈ›ie pentru a-È›i reactiva statutul de cititor, oferă-È›i un răgaz, o pauză, permite-È›i să te È›ii o vreme departe de cărÈ›i; forÈ›area nu duce decât la îngheÈ›area lucrurilor, după cum înÈ›elept nota Daniel Keyes. Plonjează spre cinematografie, muzică sau pur È™i simplu spre viaÈ›a de zi cu zi; observă, învață, simte ce È™i de ce simt ceilalÈ›i È™i după o vreme, timpul te va arunca din nou în braÈ›ele lecturii. Cititor nu te naÈ™ti, dar cititor mori. După o lună, un an, zece, după o tinereÈ›e în care ai pus cititul pe pauză, te vei regăsi cititor. Trebuie doar să nu îți fie teamă.
    

   AsculÈ›i obsesiv aceeaÈ™i melodie È™i, de la un punct încolo, ai tendinÈ›a de a o relua, chiar dacă nici nu a trecut bine de jumătate. Bei acelaÈ™i sortiment de cafea, din aceeaÈ™i cană, de ani de zile, dar azi, tocmai azi, brusc licoarea È›i se pare fadă. Èši-ai propus să fii aÈ™a È™i nu altfel È™i, după mult timp, È›i-a reuÈ™it, dar parcă nici aÈ™a nu e cum ar trebui. E nevoie de ceva nou. ÃŽntotdeauna. 
   Mi s-a făcut dor să scriu pe blog după o perioadă în care l-am lăsat în paragină, să se descurce singur cu ce i-am oferit până într-un punct. De atunci încolo s-au întâmplat multe È™i blogul nu a mai reprezentat, se pare, o prioritate, deÈ™i a fost zilnic pe lista de gânduri. Dar nu în aceeaÈ™i formă, nu aÈ™a.  Da, am avut È™i am nevoie de un soi de replay, nu pentru că m-aÈ™ fi îndepărtat în vreun fel de cărÈ›i sau de plăcerea de a scrie despre ele, ci pentru că nu am găsit o formulă suficient de convingătoare pentru mine, o formulă care să mă facă să continui. Și aÈ™a, nu È™tiu de unde, mi-a venit ideea de a scrie despre fricile unui bookblogger, nu ca o justificare pentru alÈ›ii, ci mai degrabă ca dintr-o nevoie de a mă elibera de ele în acelaÈ™i mod în care le-am lăsat să mă lege.

 

 Sursă imagine:https://larapaulussen.tumblr.com/
    

Nu pare a fi greu să fii bookblogger. Pentru unii, nici nu este. Fie pentru că lejeritatea cu care scriu le asigură un oarecare confort și o oarecare detașare, fie pentru că nu se implică suficient cât să lase să se înrădăcineze în ei temeri. Citești, îți dai cu părerea. Atât? Pentru mine, nu.
     Cea mai mare temere cu care m-am confruntat de când mă joc de-a bookblogger-ul este forma sub care îmi redactez articolele È™i care se situează (în concepÈ›ia mea idealizată) la graniÈ›a dintre nici prea-prea, nici foarte-foarte. Mi-am propus încă de la începutul proiectului să scriu cu o naturaleÈ›e prietenoasă, simplă, dar sinceră È™i deschisă, departe de rigorile unui stil pretenÈ›ios È™i, mai cu seamă, departe de ceea ce scriu în mod obiÈ™nuit, în viaÈ›a „academică”. Motivul acestei alegeri (pentru care sunt È™i, bineînÈ›eles, pot fi judecată sau subestimată) derivă din È›elul pe care mi l-am fixat: acela de a aduce cărÈ›ile mai aproape de oameni, trezindu-le interesul È™i ajutându-i să vadă lectura ca pe un prieten, nu ca pe o modă, obligaÈ›ie, necesitate. Pentru asta, nu e nevoie de citate critice, nici de exprimări pretenÈ›ioase, de înÈ™iruiri de neologisme, ci de o legătură care trebuie creată. Adesea când scriu pe blog mă gândesc la discrepanÈ›a dintre registre, la libertatea pe care mi-o acord aici È™i rigurozitatea la care apelez în alte contexte È™i îmi este teamă de felul în care pot fi receptată de către cei care poate că nu apreciază tipul de recenzie pe care eu îl îmbrățiÈ™ez. Da, forma textului, exprimările sunt o sursă de temere la care aÈ™ adăuga obsesia pentru editarea È™i corectarea articolului înainte de a fi publicat. Pentru că eÈ™ti bookblogger È™i se aÈ™teaptă de la tine (pe bună dreptate!) să oferi cea mai frumoasă variantă a limbii, dar nu de puÈ›ine ori graba, oboseala sau neatenÈ›ia îți pun piedici, îți mânâncă un spaÈ›iu, îți deplasează o virgulă sau uită să agaÈ›e „virgula” sub un s sau t.
    O altă temere izvorăște din lipsa de inspiraÈ›ie. Sunt zile, săptămâni, luni, în care nu îți vine să postezi, în care nicio idee nu trece „preselecÈ›ia”, în care inspiraÈ›ia ta își ia liber È™i, odată cu ea, È™i tu. Sau, dacă ideile există, nu se aÈ™ază în pagină cum È›i-ai dori (È™i cât poate fi de frustrant!), parcă foloseÈ™ti o limbă de lemn È™i degetele È›i se încurcă pe tastatură.  Timpul îți poate insufla È™i el frică; nu apuci să citeÈ™ti cât È›i-ai dori, nu sfârÈ™eÈ™ti la timp recenzia sau nici măcar lectura. Se întâmplă, da.
    BineînÈ›eles, feedback-ul. Ce vor spune? Ce vor crede? Cum vor primi articolul? Oricât de departe vrei să te È›ii de o astfel de temere, ea te încolÈ›eÈ™te de îndată ce publici. Esti om mare È™i, cum spunea Micul PrinÈ›, iubeÈ™ti cifrele; nu pentru că È›i-ar aduce vreun altfel de beneficiu (în cazul meu) decât satisfacÈ›ia faptului că subiectul este interesant pentru publicul tău, dovadă numărul de accesări, comentarii... E o luptă în care te arunci È™i pe care o È™tii câștigată dacă publicul tău este încântat de rezultat. ÃŽn caz contrar, dezamăgirea se instalează.
    Nu în ultimul rând, o temere personală È™i care probabil că nu are o aplicabilitate atât de mare în rândul celorlalÈ›i bookbloggeri se referă la teama de a vorbi despre anumite cărÈ›i È™i de a avea o altfel de opinie decât a majorității. ÃŽmi place să mă consider un bookblogger uÈ™or atipic, din simplul motiv că prezint cărÈ›i care nu circulă atât de des în această sferă. Am observat cu o oarecare dezamăgire o predilecÈ›ie de a scrie doar despre anumiÈ›i autori È™i despre anumite cărÈ›i, o paletă, trebuie să recunosc, destul de restrânsă, care se repetă de la un bookblogger la altul. AceleaÈ™i recomandări, aceiaÈ™i autori, adesea aceleaÈ™i păreri. Nu neapărat un lucru rău, doar că se instaurează o monotonie care pe mine mă îndepărtează. Prezint uneori cărÈ›i mai puÈ›in cunoscute sau autori daÈ›i uitării (din nefericire), tocmai pentru că vreau să bifez factorul „originalitate” măcar prin prisma propunerilor È™i, mai presus de asta, pentru că încerc o diversificare a stilurilor, a genurilor, propunându-mi să vă conving să încercaÈ›i È™i acest altceva. Când părerea majorității este favorabilă, iar părerea ta se situează la polul opus, se nasc semne de întrebare: poate nu ai înÈ›eles, poate nu ai citit atent, poate nu eÈ™ti suficient de pregătit pentru a înÈ›elege... Cu alte cuvinte, frământări. Iar frământarea, într-o ecuaÈ›ie simplă, echivalează cu frica. Și aÈ™a unele subiecte rămân nespuse È™i tăcute.
    Blogul meu a rămas nespus È™i tăcut o (prea) bună perioadă de vreme. ÃŽn spatele oricărei temeri, un bookblogger nu trebuie să uite de motivul pentru care a început, ci trebuie să împrumute din cărÈ›i curajul sau nebunia pentru a continua. 
    Am pus de la început melodia, am schimbat cafeaua È™i m-am curățat de frici, aÈ™a că e timpul să ne întoarcem la pălăvrăgeala (utilă!) despre cărÈ›i. :)
   
    
    ÃŽn epoca unui soi de digitalizare a sentimentelor, în care SMS-urile È™i platformele de socializare È›in loc declaraÈ›iilor în cerneală, David H. Lowenherz are curajul de a invita, prin antologia sa, la (re)descoperirea autenticului, prin lectura a „50 dintre cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”. Un titlu lung, pe măsura amplorii erosului care se lasă dezvăluit în carte.






    M-a fascinat întotdeauna ideea de a pătrunde în intimitatea omului din spatele cărÈ›ii, dintr-o curiozitate de a ma apropia de el È™i, mai ales, de rădăcinile acÈ›iunilor sale; ipostaza de îndrăgostit arată, dacă nu cea mai frumoasă, cu siguranță cea mai sinceră latură a fiinÈ›ei. Cele 50 de scrisori strânse de Lowenherz sunt cu atât mai impresionante È™i emoÈ›ionante cu cât coordonatorul mărturiseÈ™te că nu a intervenit în niciun fel asupra textului, tocmai pentru ca a urmărit să conserve autencitatea trăirilor celui care le semnează. Dovadă stau inserÈ›iile de poze cu manuscrisele din care au fost preluate scrisorile.
    De la Mozart È™i Balzac, până la mai apropiaÈ›ii Simone de Beauvoir sau Ernest Hemingway, antologia reuneÈ™te scrisori de dragoste ale unor personalități diverse, multe dintre ele chiar contrastante, dar care găsesc un punct de tangență în felul în care își „livrează” iubirea. Tipologiile diferite impun, de la sine, stiluri diferite de a construi scrisoarea, drept care antologia propusă prezintă o clasificare, sub titluri, precum „Dragoste tandră”, „Nebun după tine” sau „DespărÈ›iri dureroase”.  Fie că este vorba despre scrisori de despărÈ›ire, de împăcare, de rememorare a clipelor apuse sau doar de menÈ›inere a pasiunii, fiecare scrisoare poartă amprenta dorului È™i demontează mitul omului de geniu, idealizat, în favoarea unui uman înduioșător. De pildă, ne închipuiam, poate, că pentru Beethoven totul echivala cu muzica, dar iată ce mărturiseÈ™te într-o scrisoare adresată „Eternei iubite”: „ÃŽngerul meu, tu eÈ™ti totul pentru mine, eÈ™ti sinele meu.” Iar dacă Alfred de Musset pare a mânui atât de dibaci romantismul, îndoielile sale ni-l arată într-o ipostază vulnerabilă:

      „Draga mea George, Am să-È›i spun ceva stupid È™i ridicol (...) Sunt îndrăgostit de tine.”  

     O lectură uÈ™oară, lejeră, cartea merită citită nu numai pentru că propune È™i presupune o evadare din actual È™i o cunoaÈ™tere a unui altfel de mod de a exterioriza sentimentele (din nefericire, nepracticat azi), ci È™i pentru că reprezintă un frumos joc psihologic, de pătrundere în viaÈ›a sentimentală a celor al căror nume ne stau pe buze ori de câte ori vine vorba despre artă (fie ea literară, plastică sau...politică). Fiecare scrisoare te apropie de expeditor È™i nu puÈ›ine sunt cazurile în care îți permite să înÈ›elegi sau să priveÈ™ti din alt unghi destinul său. Interesant  de urmărit È™i comparat  este evoluÈ›ia comunicării dintre el È™i ea, de la subiectele de discuÈ›ie (multe dintre ele tabu pentru acele vremuri, într-o permanentă pendulare între raÈ›iune È™i simÈ›ire), la formulele de adresare ( cine È™i l-ar fi închipuit pe Hemingway adresându-se cu „È™trengăriÈ›a mea iubită”? ) È™i la sensibilitatea în sine a mesajului, erosul părând exagerat: „Incredibil cât de vitală mi-ai devenit”, îi spunea Vita Sackville-West Virginiei Woolf. ÃŽn fapt, este vorba doar despre alte epoci È™i alte concepÈ›ii asupra dragostei, care pot fi astăzi acuzate că sună patetic È™i siropos. Ne-am pierdut, oare, încrederea? Am devenit mai reci?
         Antologia lui David H. Lowenherz este o inspirată iniÈ›iativă de a reconcilia relaÈ›ia noastră cu trecutul È™i umanul din spatele celor pe care tindem să îi idealizăm, dar È™i un apreciabil gest de a scoate din uitare dovezi ale unor iubiri incontestabile. O carte care merită citită de toÈ›i cei care iubesc... să iubească. 




    Bring me fun, bring me sunshine, bring me love...*

    ...dar mai presus de toate, bring me books

         Parafrazându-l pe Creangă, nu È™tiu alÈ›ii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la vacanță, îmi închipui un soi de ecuaÈ›ie, al cărei rezultat este mai mult timp pentru lectură. Poate suna paradoxal, pentru că viaÈ›a de student la Litere implică, într-o proporÈ›ie covârÈ™itoare, timp dedicat lecturii, dar de la un punct încolo teoria, critica È™i chiar beletristica devin, dacă nu obositoare, cel puÈ›in fade, iar răgaz pentru alte lecturi...cu greu se găseÈ™te.

   
    Lista mea de lecturi de vacanță este imposibil (fizic) de dus la bun sfârÈ™it până în octombrie, când un nou val de bibliografii o să mă lovească. ÃŽmi aduce aminte de pergamentele care se derulau timp de câteva secunde în câte-o scenă din desenele animate. TotuÈ™i, postarea de astăzi nu își propune să dea peste cap scrollbar-ul, astfel că am ales să menÈ›ionez doar câteva lecturi dintre cele pe care eu le numesc „ lecturi de plăcere” (mai mult sau mai puÈ›in vinovate), numai bune de luat în vacanță. Și pentru că bagajul este oricum greu, am selectat câteva titluri din colecÈ›ia „Top 10+” a Editurii Polirom: ediÈ›ii compacte, paperback, prietenoase când vine vorba de purtat cu noi.


1. „Cea care alină”- Anna Gavalda

      Despre inapetenÈ›a pentru romanele de dragoste (cu precădere, cele siropoase) am adus vorba È™i în alte postări. Cu toate acestea, Anna Gavalda este o scriitoare peste care tot dau, mai ales datorită recomandărilor primite din diverse surse, iar cărÈ›ile ei reprezintă o lectură lejeră, pe alocuri emoÈ›ionantă. Ce ne spune Libris?

    Zguduit de vestea morÈ›ii unei prietene dragi, a cărei prezență magică i-a incântat anii copilăriei È™i adolescenÈ›ei, Charles Balanda, un arhitect parizian în vârstă de patruzeci È™i È™apte de ani, își rememorează trecutul È™i își dă seama că existenÈ›a lui se reduce doar la ore nesfârÈ™ite de muncă, licitaÈ›ii, întâlniri de afaceri È™i discuÈ›ii  cu clienÈ›i nemulÈ›umiÈ›i. Hotărât să afle cât mai multe despre moartea lui Anouk, Charles porneÈ™te într-o călătorie pe parcursul căreia redescoperă bucuriile simple ale vieÈ›ii È™i regăseÈ™te dragostea alături de o femeie plină de dăruire, care pare să fie replica mai tânără a prietenei sale. 

2. „Scurta istorie a viitorului”- Jacques Attali

    Un autor pe care nu l-am mai citit, dar care promite (asta ne dau de înÈ›eles cei de la Polirom). Cartea lui Attali, situată la graniÈ›a cu sociologia,  este o radiografie a trecutului È™i, în acelaÈ™i timp, o eventuală prefigurare a consecinÈ›elor sale. Ceea ce m-a convins să o adaug pe lista de lecturi este capitolul dedicat României, dintr-o curiozitate personală: oare cum văd alÈ›ii viitorul nostru? Noi, cu siguranță, nu reuÈ™im să îl definim în termeni pozitivi...

    O istorie foarte îndelungată • Scurtă istorie a capitalismului • SfârÈ™itul imperiului american • Primul val al viitorului: hiperimperiul • Al doilea val al viitorului: hiperconflictul • Al treilea val al viitorului: hiperdemocraÈ›ia • Dar România? 


3. „Cititorul” - Bernhard Schlink

     Un roman de dragoste care se înscrie cu succes în rândul preferinÈ›elor mele, mai cu seamă datorită legăturii pe care o conturează cu tema holocaustului.  

     Cititorul este tulburătoarea poveste a unei iubiri neobiÈ™nuite, dintre un adolescent È™i o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă. Povestea lor se întrerupe, dar se reia neaÈ™teptat după câțiva ani, când tânărul, acum student, își regăseÈ™te iubita de altădată judecată pentru faptele comise pe vremea când era supraveghetoare într-un lagăr SS din apropierea Cracoviei. 

4. „Kinderland” - Liliana Corobca

      Iată o altă carte care vorbeÈ™te despre România, sondând într-un aspect mai puÈ›in fericit al societății de aici: impactul distanÈ›ei părinte-copil asupra celui din urmă. O poveste despre È™lefuirea spiritului prin durere, care, deÈ™i se prezintă în tonuri nostalgice, ne oferă o lecÈ›ie veritabilă, optimistă, despre putere È™i ambiÈ›ie.

    La doisprezece ani, Cristina este nevoită să devină „mama” celor doi fraÈ›i mai mici atunci când părinÈ›ii pleacă la muncă în străinătate, după „bani lungi”. Prin ochii fetiÈ›ei descoperim universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii È™i bătrâni. Aici copiii învață singuri să supravieÈ›uiască, în timp ce aÈ™teaptă să li se împlinească cel mai frumos vis: întoarcerea părinÈ›ilor acasă. 

5. „Sunset Park” - Paul Auster

    Paul Auster poate să vă fie cunoscut datorită  romanului său consacrat, Mr. Vertigo, carte care a reprezentat prilejul primei „întâlniri” dintre mine È™i scriitorul american. „Sunset Park” abordează una dintre temele predilecte ale autorului, respectiv relaÈ›ia tată-fiu, ilustrând o criză existenÈ›ială, născută È™i alimentată din realitatea socială strâmtorată în care acÈ›iunea este plasată. Dacă romanul se va ridica la nivelul aÈ™teptărilor rămâne, pentru un moment, de văzut.

    ÃŽn plină criză economică, Miles, un tânăr american de 28 de ani, își petrece vremea cutreierând È™i fotografiind peisajul dezolant È™i obiectele lăsate în urmă de familiile nevoite să-È™i părăsească locuinÈ›ele ipotecate, ajunse în proprietatea băncilor. Tânărul are o istorie plină de suferință, după un accident în urmă căruia È™i-a omorât fratele vitreg; accidentul a atras după È™ine izolarea de tată È™i de mama vitregă. După ce relaÈ›ia sa clandestină cu o adolescentă minoră declanÈ™ează un scandal în familia fetei, Miles hotărăște să se întoarcă pentru o scurtă perioadă în Brooklyn, unde se instalează într-o casă abandonată, alături de alÈ›i locatari, È™i ei agresaÈ›i de fauna socială È™i de propria neputință de adaptare. Sunset Park construieÈ™te o atmosferă de mit în plină contemporaneitate, o poveste despre dragoste È™i iertare, nu doar între bărbaÈ›i È™i femei, ci È™i între taÈ›i È™i fii. 

6. „Mic dejun la Tiffany” - Truman Capote

     Dacă vara trecută a fost una „de răscruce”, vara aceasta ne reîntâlnim cu Truman Capote, prin intermediul cărÈ›ii care a amprentat literatura universală, dar È™i cinematografia, printr-o ecranizare de excepÈ›ie, cu Audrey Hepburn în rol principal.

  „Cartea lui Truman Capote poate fi citită ca o variaÈ›iune a poveÈ™tii Cenușăresei: destinul unei tinere ale cărei aspiraÈ›ii o ajută să treacă printr-o adolescență tulbure, dar care nu-i aduc È™i fericire până la adânci batrâneÈ›i. Este, cu alte cuvinte, o imagine a formării, care sugerează oricărei cititoare – È™i, de ce nu, oricărui cititor – că orice schimbare de sine, orice scop, oricât de greu de atins, e la îndemâna oricui, chiar când totul pare imposibil.” (The Guardian) 

    Soare, limonadă, ore diluate È™i cărÈ›i bune. ReÈ›eta unei vacanÈ›e perfecte?


*Bring me sunshine
      Marin Sorescu nu este (numai) „Iona”. ÃŽn mulÈ›i trăieÈ™te această falsă impresie, un soi de analogie involuntară, împrumutată din anii de liceu. PuÈ›ini sunt cei care îl cunosc pe Marin Sorescu È™i în alte ipostaze - de poet, de romancier, de etern copil. 
     Undeva prin clasa a VII-a descopeream „Trei dinÈ›i din față”, o carte la care mă întorc când È™i când. Nu pentru acÈ›iune în sine, ci pentru emoÈ›ia care, pe fundalul ultimelor fragmente, mă face de fiecare dată să plâng. Poate pentru că felul în care am interpretat È™i am trăit romanul lui Sorescu (pasibil de a nu corespunde cu realitatea mesajului)  poartă pecetea unei poveÈ™ti cu care mă identific sau care, în orice caz, nu mă lasă rece. 
      ÃŽn liceu, dramaturgie. „Iona” în frunte, ca pretutindeni. Manuale inundate de interpretări superficiale, reci, programate, o încercare personală de a privi opera altfel, analiză È™i comentarii. Atât.
    Tot în liceu, însă, l-am scos pe Sorescu-poetul de pe raftul bibliotecii. O zi întreagă am perindat oraÈ™ul cu el de mână, într-o formă mai mult sau mai puÈ›in (meta)fizică. Pe bulevard, în autobuz, în penumbra unor străzi lăturalnice, pe scările blocului, în fine, suficient cât să ne cunoaÈ™tem. M-am îndrăgostit de poezia lui, văzând-o atât de simplă, curată, dar profundă. Am ajuns să recit „Boala” È™i câteva versuri din „Scrisori din camera de alături ”, să le scriu pe caiete È™i foi asemenea unei adolescente îndrăgostite care însemnează pe unde apucă numele „lui”. 
    Am încheiat viaÈ›a de licean primind în dar „Sonetele”.  Draga persoană care mi-a oferit cartea nu cred că avea certitudinea apropierii mele de opera lui Marin Sorescu - poate doar intuia. Nu È™tiu dacă am putut exprima sau lăsa de înÈ›eles fericirea care m-a cuprins când am zărit-o. ÃŽn drumul spre casă, în leagănul trenului, citeam sonet după sonet. 



    Prinsă între „n” programe universitare, blocată încă undeva în perioada veche, simt adesea nevoia de a citi È™i altceva. Și „altceva-ul” ultimelor zile a fost colecÈ›ia de „Sonete” soresciene, pe care nu o răsfoisem din acea zi cu destinaÈ›ia Acasă.
     Privit sub parcursul său istoric, sonetul (poezie cu formă fixă: două catrene È™i două terÈ›ine de câte trei versuri) își găseÈ™te rădăcinile în Italia secolelor X-XI, răsfirându-se ulterior È™i în celelalte culturi europene. ÃŽn literatura noastră, apare în secolul al XIX-lea, culminând în lirica eminesciană. FascinaÈ›ia pentru sonet se menÈ›ine, însă, È™i mai târziu, dovadă interesul scriitorilor noÈ™tri pentru o astfel de poezie. Printre ei, È™i Marin Sorescu.




     Volumul propus de editura Art cuprinde 239 de sonete sau, mergând pe linia titlului postării mele, 239 de sunete, pentru că fiecare poezie este sunetul unei emoÈ›ii, reverberaÈ›ia unei trăiri. Lirica soresciană recapitulează mituri È™i epoci fundamentale, într-un limbaj curat care prefigurează o poezie aparent uÈ™or de parcurs (la polul opus față de ermetismul lui Ion Barbu, spre exemplu). Cu toate acestea, jocul cu aluziile culturale este pe cât de provocator, pe atât de solicitant È™i aproape frustrant, dar te împinge să cauÈ›i, să cercetezi, sa pătrunzi È™i să ai, în ultimă instanță, È™ansa de a descifra o sensibilitate jucăușă, emoÈ›ionantă.

    ConÈ›inutul sunetelor lui Marin Sorescu interesează prin autenticitatea unor trăiri mereu actuale: unele motive vin din Antichitate, traversează câteva epoci È™i poposesc în contemporaneitate. Eros, reflecÈ›ie gravă, neliniÈ™te, satiră, demnitatea trăirii, mituri È™i motive biblice È™i istorice - toate purtând pecetea unui eu novator.   G.Sorescu

      La finele paginilor cu sonete, volumul oferă câteva fotografii din viaÈ›a scriitorului. Astfel, după ce parcurgi poemele - fiecare ilustrând o altă latură, de la copilul nedomolit la bătrânul bântuit de ideea morÈ›ii, de la artistul din umbră È™i până la romanticul incurabil -, cortina se ridică È™i lasă să se întrevadă El, poetul din spatele întregului spectacol, deopotrivă actor È™i regizor, spectator È™i critic. 
     Marin Sorescu trebuie simÈ›it.
     Păstrat aproape.
     Provocat la o È™uetă literară din când în când.
     È˜i neapărat - nelăsat în uitare.
   
    (Cartea poate fi achiziÈ›ionată de aici.)